Viata este un dans continuu, pe mai multe genuri muzicale...

     Multi o sa spuna ca este prea complicata afirmatia, ca am gandit prea mult si multe alte chestii, dar nu ma intereseaza cum isi traieste fiecare viata sau cum o percepe, asta mi-a venit intr-o seara in cap si am vrut sa o impartasesc, sa vad cu cati rezonez.
     Si sa revin la titlu "Viata este un dans continuu, pe mai multe genuri muzicale..." scurt dupa parerea mea, dar profund. Daca stam si ne gandim, mereu dansam printre problemele si bucuriile vietii, fiecare din ele cu ritmuri diferite. Ritmurile ne incanta auzul inca de cand ne nastem, ele sunt succesiunea de note si tonalitati pe care dansam si totodata invatam sa ne miscam din ce in ce mai  armonios in viata. In functie de prestatia pe ringul de dans, gasim si un partener de dans cu care incepem o fuziune de stiluri, pentru ca fiecare in viata isi inventeaza proprii pasi, propria coregrafie dupa bunul sau plac si dupa cum percepe el sunetul. Si poate va intrebati cat dureaza aceasta fuziune sau schimb de pasi, ei bine eu cred ca dureaza cat timp partenerii vor sa-si impartaseasca coregrafia unul altuia, iar asta poate dura un dans sau o competitie, competitie unde se poate castiga individual ori ca pereche, dar in ambele cazuri premiul este inmanat de un juriu divin, iar coregrafie noastra trece la un alt nivel, nivel ce nu poate fi atins, aici,  pe aceste ringuri lipsite de spiritualitate....
     In concluzie, la tot ce am scris, completez si concluzionez ca trebuie sa ascultam ritmurile din jurul nostru, sa interpretam in cel mai bun mod cu putinta ceea ce ne este oferit si sa punem suflet in fiecare pas pe care il facem deoarece numai cea mai buna coregrafie castiga premiul cel mai bun, iar daca ceea ce am scris aici, nu prea se intelege se poate datora din diferenta de pasi pe care ii avem :). Va urez ritmuri bune si un partener pentru a va imbogatii pasii de dans iar interpretarea lor sa fie doar o chestiunea de timp.

Obisnuinta, o a doua viata.....

   Titlul vine ca urmare a ceea ce am observat la oamenii din jurul meu. Spun viata, obisnuintei,  pentru ca noi traim in ea si cand spun traim ma refer la obiceiurile, ganduri si actiunile pe care le intreprindem, toate acestea ne transpun in viata aceasta individuala, si anume obisnuinta. Fiecare din noi incepem sa o construim inca de la inceputul vietii noastre si pe zi ce trece suntem mai mult sau mai putin constienti de ea, pentru ca toti ii spunem obisnuinta, nu o vedem ca o viata individuala. Cred ca incepem sa fim constienti ca este o viata individuala,  atunci cand dorim sa ne dezvoltam pe plan relational, stim ce ne dorim de la viata din care facem parte cu totii si suntem dispusi renuntam la anumite parti din aceasta viata individuala.  Si spun anumite parti pentru ca ceea ce ne face unici pe noi este chiar aceasta viata individuala, ea este cea care ne face sa fim tandrii, sau nu,  sa iubim neconditionat sau sa fim mai controlati in a oferi iubire, numai ca aceasta viata suporta modificari atunci cand, in viata de zi cu zi intervine iubirea. Dupa parerea mea cred ca iubirea poate aduce destule modificari la aceasta viata individuala, dar ar trebuii sa acceptam destul de putine modificari astfel incat sa nu ne pierdem unicitatea. Se poate accepta si mai multe schimbari, sau chiar sa acceptam sa ne refacem, aproape de la zero aceasta viata, individuala, dar asta numai atunci cand simtim ca iubirea este pura, nemarginita, iar personele care si-o impartasesc sunt constiente de aceasta obisnuinta....o a doua viata.

Profunzimea fiintei

  

     Cam fara noima titlul, asa o sa va spuneti si poate o sa vad dau dreptate, dar sa intram in profunzimea titlului si sa privim printre cuvinte. De multe ori trec pe langa noi simple "obiecte" deoarece asa par, dar asa este doar par si datorita faptului ca doar par si nu analizam mai mult, nu le acordam atentie si asta se intampla fie din cauza timpului, pe care noi il consideram destul de scurt  pentru ceea ce dorim sa intreprindem in ziua respectiva fie din lipsa de interes, crezand ca nu se merita efortul. Timpul este relativ deci nu limitat, deoarece noi il facem sa fie limitat, noi decidem daca acordam atentie la ceva sau nu, deci dupa parerea mea este ca timpul nu ar trebui sa ne fie dusmanul nostru care ne impiedica sa observam fiecare personalitate cu care intram in contact trebuie doar sa aveam destula dorinta de a descoperi profunzimea fiintelor care trec pe langa noi deoarece o data descoperita suntem surprinsi pozitivi fie negativi, dar de multe ori tind sa cred ca pana la urma cel care ne surprinde negativ chiar si acea fiinta are latura sau laturile lui pozitive si este doar o chestiune de timp pana o descoperim. Atunci cand nu obervam profunzimea fiintei datorita lipsei de interes se datoreaza faptului ca unii oameni se cred superiori fata de altii si considera ca ar pierde timpul, iar revenim la timp, daca ar discuta cu pers respectiva, dar aici singuri care si-ar pierde timpul sunt chiar cele "superioare", deoarece poti afla multe lucruri chiar si de la acele persoane "inferioare".
      Deci daca stam bine si ne gandim si analizam titlul "profunzimea fiintei" ne puteam da seama ca ea este ceea ce ne reprezinta, de ea ne indragostim, pe ea incercam sa o gasim si sa o exploram in fiecare persoana de care suntem interesati.
     Opriti-va pentru un moment si priviti pers care trece pe langa voi si o sa vedeti ca puteti observa multe detalii care v-ar putea interesa.

Sa vrei si sa nu poti......

 

   Vi s-a intamplat sa aveti in suflet multe sentimente, iar ca ajutorul cuvintelor sa fie de prisos in dorinta de a le exterioriza ? Ei bine probleme se datoreaza cuvintelor, care sunt mult prea ineficiente in cazul in care comunicarea presupune exprimarea unor sentimente mult prea intense.Cred ca folosirea cuvintelor este limitata in situatiile de acest gen si ca simturile si gesturile preiau tot mesajul si il conduc mai departe pe culmile sufletului pana se ajunge la acesta, si asta doar daca tinta este sufletul, daca nu, mesajul poate fi inteles si din jocul de cuvinte,  fara nici o pierdere de valoare si intensitate. Ceea ce ne face sa traim cu adevarat nu se afla la suprafata cuvantului si esenta lui conteaza.
   Asa ca, sa avem grija ce exprimam cu ajutorul cuvintelor si unde folosim gesturile  pentru ca mesajul nostru sa ajunga intreg acolo unde dorim.

Sarutul.....

                  


     Sarut un cuvant destul de banal, ca oricare alt cuvant... . Dar cum individul de rand isi foloseste limba pentru a articula cuvintele, pentru a-si exprima sentimentele, cuvantul Sarut, atunci cand il rostim, in capul nostru se intampla ceva extraordinar si anume toate gandurile sunt indreptate asupra imaginei respective in care doua persoane, care nu-si mai pot comunica verbal, simt ca au spus totul pe cale verbala, decurg la simturi.

Ochii...oglinda sufletului.

Cam vag si ... confuz titlul, asa ar parea la prima vedere. Spun asta pentru ca timpul nu ne permite sa savuram esenta, expresiei. Dar daca stam si ne gandim putin, printre picaturile de timp pe care le mai obtinem de la viata de zi cu zi, putem sa ne dam seama ca cele 3 cuvinte pot spune foarte multe.

  In aceasta postare vreau sa apelez la copilul din fiecare si sa-i dau ocazia sa mai iasa la iveala si de aceea nu o sa mai spun nimic ca acum cuvintele sunt de prisos